Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Prezentare proiect

descarca brosura in format PDF

 

Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului:

Obiectivul general al proiectului îl constituie încurajarea antre-prenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării a 75 întreprinderi cu profil nonagricol din zona urbană situată în județele din regiunea Sud-Est prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale și sprijinul acordat persoanelor care doresc sa deschidă o afacere și sa creeze locuri de muncă durabile si de calitate.

Pe termen lung, antreprenoriatul conduce la crearea de noi piețe datorita capacității creative și a resurselor de care beneficiază, antreprenorii putând veni în întâmpinarea unor nevoi noi cu produse innovative: la descoperirea de noi resurse, la mobilizarea capitalului de resurse, la introducerea de noi tehnologii, industrii și produse, precum și la crearea de noi locuri de muncă.

Proiectul oferă un pachet integrat de la formare profesională pana la consiliere și îndrumare în ceea ce privește cresterea gradului de stabilitate în mediul de afaceri, a dezvoltării pe temen lung pentru grupul țintă implicat.

 

Obiective specifice :

OS1. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale a 620 de persoane din județele aparținând regiunii Sud-Est prin participarea acestora la un program de formare în “Competente antreprenoriale”, ca parte a unei scheme de antreprenoriat aplicată grupului țintă în scopul finanțării unor idei de afaceri inovative, sprijnirii mediului de afaceri din regiunea Sud-Est si creării de noi locuri de muncă.

 

AVANTAJELE FORMĂRII PROFESIONALE CONTINUE

Orientarea către o societate bazată pe cunoaștere presupune investiții în dezvoltarea resurselor umane cu scopul de a încuraja angajații să dobândească noi competențe. În același timp este important să se promoveze calitatea ofertei de formare și să se asigure relevanța acesteia în raport cu abilitățile, cunoștințele și nevoile persoanei prin dezvoltarea unui set de aptitudini și a unui model atitudinal, toate necesare pentru realizarea în condiții de eficiență a cerințelor unei profesii.
În acest context, învațarea pe tot parcursul vieții trebuie abordată ca o necesitate obiectivă impusă de tranziția către o economie și o societate bazate pe cunoaștere.

 

Principalele avantaje aduse de un program de formare profesională sunt:

  • oamenii își dezvoltă în permanență capacitatea de a crea rezultatele pe care le doresc cu adevărat
  • sunt stimulate modelele de gândire inedite și exploratorii
  • oamenii deprind abilitatea de a învăța împreună
  • crește randamentul investițiilor
  • stabilirea unui nivel la care se raportează cunoștințele pentru noii angajați
  • ajută la motivarea salariaților
  • conduce la creșterea productivității, adăugând un plus de competitivitate
  • constituie o bază solidă de cunoștințe pentru specializări ulterioare
  • fidelizează angajații
  • reprezintă o armonizare între nevoile angajatorilor și abilitățile angajaților
  • certifică același standard de competență indiferent de naționalitate, rezidență, educație, vârstă sau sex

 

BENEFICIILE FORMĂRII PROFESIONALE CONTINUE

  • obținerea competențelor și abilităților necesare care să permită exercitarea unei noi ocupații- cea de antreprenor
  • adâncirea perspectivei asupra ocupației practicate, dar și a societății în care își desfășoară activitatea
  • obținerea unor competențe certificate recunoscute la nivel național și european
  • acumularea de cunoștințe și abilități care permit îmbunătățirea poziției pe piața muncii ducând în același timp și la creșterea productivității
  • favorizarea schimbării mentalității și a atitudinii angajatorilor față de investiția în educație și formare profesională
  • persoanele bine pregătite pot să aleagă calea reușitei permanente în carieră
  • posibilitatea de a deschide perspectiva construirii unei vieți împlinite și pline de satisfacție
  • găsirea mai facilă a unor oportunități de afaceri
  • mobilitatea ocupațională și geografică crescută atât pe piața muncii națională, cât și pe piața europeană a muncii
  • dezvoltarea spiritului antreprenorial
  • creșterea productivității și competitivității companiilor
  • crearea unei atitudini pozitive și favorabile a persoanelor pentru învățarea continuă
  • creșterea ocupării pe piața muncii
  • posibilitatea de a fi la curent cu cele mai noi tehnici și tehnologii din domeniu
  • susținerea persoanelor în luarea unei decizii profesionale conștiente și informate
  • maximizarea șanselor de succes profesional și adaptare reală la schimbările intervenite pe piața muncii
  • creșterea potențialului de adaptare
  • creșterea posibilității de autocontrol a opțiunilor profesionale
  • identificarea nivelului de învățare pe care îl manifestă o persoană la un moment dat
  • posibilitatea selecției unei alternative atât educaționale, cât și profesionale
  • influențarea modului de viață și a nivelului de responsabilitate a persoanelor angajate
  • deprinderea unor modalități solide de a face față stresului
  • promovarea luării de decizii
  • îmbunătățirea capacității relaționale

 

OBIECTIVELE UNUI CURS DE COMPETENȚE ANTREPRENORIALE:

  • dezvoltarea abilităților de transformare a ideilor de afaceri în acţiuni concrete,
  • furnizarea de informații referitoare la mediul de afaceri și oportunitățile existente
  • elaborarea unui plan de afaceri și implementarea acestuia,
  • derularea și dezvoltarea unei afaceri de succes.

 

CUNOSTINTE DOBANDITE IN CADRUL UNUI CURS DE COMPETENTE ANTREPRENORIALE:

  • fundamentul juridic şi contextul legislativ pentru iniţierea unei afaceri.
  • analiza pieţei, oportunităţilor, riscurilor, stabilirea scopului şi obiectivelor.
  • strategia de marketing.
  • finanţarea unei afaceri, surse de finanţare.
  • stabilirea şi dezvoltarea produselor şi serviciilor.
  • managementul echipei.
  • managementul financiar.
  • managementul riscului.
  • managementul afacerii.
  • politica de promovare şi vânzare a produselor şi/sau serviciilor.
  • strategia de dezvoltare.
  • logistica şi resursele necesare derulării unei afaceri.
  • întocmirea planului unei afaceri.

 

OS2. Stimularea antreprenoriatului, a inovatiei si dezvoltării durabile prin înființarea a 75 de microintreprinderi cu profil nonagricol în mediul urban si generarea a minim 150 de locuri de munca in cele 6 judete ale regiunii Sud-Est (minim 2 microintreprinderi/judet).

 

AVANTAJELE DE A FI ANTREPRENOR:

  • Poți pune în practică propriile idei
  • Ai parte de autonomie, libertate și flexibilitate
  • Construiești pe termen lung
  • Ai un potențial nelimitat de câstig
  • Eşti propriul tău şef
  • îți stabilesti singur programul de lucru
  • Vei putea lua singur decizii
  • Vei lucra cu oameni pe care tu i-ai angajat
  • Ai mai puțină rutină
  • Ai mai multe oportunităţi

 

OS3. Sustinerea funcționării și dezvoltării celor 75 de întreprinderi înființate prin activități integrate de asistență, consultanță personalizată și monitorizare.

 

BENEFICIILE PARTICIPĂRII CA GRUP ȚINTĂ ÎN PROIECT:

  • Dobândirea de cunoștințe, aptitudini și abilități antreprenoriale
  • Participarea la un curs de competențe antreprenoariale finalizat cu o diploma recunoscută de Autoritatea Națională pentru Calificări
  • Posibilitatea de a începe o afacere pe cont propriu în majoritatea domeniilor de activitate
  • Până la 40 000 Euro ajutor de minimis din bani publici, în proporție de 100% pentru derularea afacerii
  • Avantajul de a fi consiliat si monitorizat de profesioniști în implementarea afacerii
  • Participare gratuită la toate activitățile proiectului

 

CINE SE POATE INSCRIE?

Grupul țintă este format din 620 de persoane fizice ( 320 de șomeri sau persoane inactive si 300 angajați, inclusiv persoane care desfașoara o activitate independentă) care intentioneaza să înfiinteze o afacere nonagricola în mediul urban si au resedinta sau domiciliul in mediul rural sau urban din regiunea Sud-Est, cu excepția tinerilor cu vârsta între 16-24 ani care nu urmeaza nicio formă de învățământ și nu au un loc de munca (tineri NEET).

Grupul țintă va fi selectat cu respectarea principiilor de egalitate de gen (nu se va realiza nicio diferența între bărbați și femei), egalității de sanse, și non-discriminării (indiferent de sex, religie sau credință, orientare sexuală, rasa, naționalitate, etnie, limbă, categorie socială, convingeri, gen, vârsta, dizabilitate, boala cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenența la o categorie defavorizată)

 

CONDITII DE INSCRIERE IN GRUPUL ȚINTĂ:

  • să fie persoane fizice (șomere/inactive/cu un loc de munca) care intentionează să înființeze o afacere non-agricola în mediul urban din regiunea Sud-Est
  • persoanele fizice care le înființează să nu aibă calitatea de asociați majoritari în structura altor Societăți Comerciale, la data semnării contractului de subvenție pentru ajutorul de minimis
  • să aibă reședința/domiciliul în mediul rural sau urban din cele 6 județe componente ale regiunii Sud-Est
  • să nu facă parte din categoria tinerii NEETs cu varsta 16-24 ani
  • să nu fi beneficiat de nicio altă finanțare din fonduri publice naționale/comunitare în calitate de participant la același program de formare antreprenorială pentru care optează
  • să fie de acord cu utilizarea/prelucrarea datelor personale furnizate
  • să aibă disponibilitatea de a participa la toate activitățile din proiect pentru care a fost selectată, cu respectarea principiului egalității de șanse/gen și non-discriminării

 

ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI:

Activitățile proiectului au fost structurate în 3 etape astfel:

Etapa I – Informarea și recrutarea grupului țintă în vederea participării la activitățile proiectului
AI.1. Campanie integrata (informare, promovare a beneficiilor participării la programele de formare profesională și
conștientizarea importanței antreprenoriatului, a beneficiilor acestuia la cresterea nivelului de trai, economiei, etc)
A.I.2. Selectarea grupului țintă ce va participa la cursurile organizate în cadrul programului de formare antreprenorială
A I.3. Program de formare profesională – Competențe Antreprenoriale

A I.4. Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului

A I.5. Efectuarea de stagii de practică

Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri finanțate în cadrul proiectului:

A.II.1 Furnizarea de servicii personalizate de consiliere/ consultanța/ mentorat

A.II.2. Asigurarea înființării și demarării functionării întreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în
cadrul proiectului
A.II.3. Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate

A.II.4. Decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementarii planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului

Etapa a III-a – Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor în perioada de sustenabilitate a acestora

A.III.1. Monitorizarea functionării și dezvoltării afacerilor finanțate în cadrul perioadei de sustenabilitate a acestora

 

MODALITĂȚI DE IMPLICARE A MEMBRILOR GRUPULUI ȚINTĂ ÎN ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI :

  • Participarea la un program de formare antreprenoriala- ”Competențe antreprenoriale”- a tuturor celor 620 persoane fizice care intenționează să înființeze o afacere non-agricola, din regiunea Sud-Est, finalizat cu certificat de absolvire cu recunoaștere naționala.
  • Fiecare dintre absolvenții cursului de formare antreprenorială va elabora un plan de afaceri cu care va participa la Competiția ideilor de afaceri/concursul prin care vor fi selectate cele mai bune 75 planuri de afaceri
  • Cele 75 de persoane ale căror planuri de afaceri au fost selectate vor participa la stagii de practică în întreprinderi relevante din punct de vedere funcțional în vederea acordării ulterioare a ajutorului de minimis
  • Furnizarea unor servicii personalizate de consiliere/consultanța/mentorat antreprenorial pentru cele 75 de persoane selectate (viitorii antreprenori), ulterior finalizării procesului de selecție a planurilor de afaceri cât și anterior și ullterior înființării întreprinderilor
  • Asigurarea înființării și demarării funcționării celor 75 de întreprinderi
  • Monitorizarea funcționării și desfășurării activității celor 75 întreprinderi nou înfiintate;

 

REZULTATELE PROIECTULUI:

Rezultate A.I.1. :
– 1 campanie organizată și desfasurată la nivelul a 35 de orase din regiunea SE;
– 35 sesiuni de informare axate pe prezentarea beneficiilor antreprenoriatului, a activităților proiectului;
– 1000 participanți la sesiunile de informare;
– 1000 seturi de materiale informative (flyere/brosuri) diseminate în cadrul sesiunilor de informare

Rezultate A.I.2. :
– 1 baza de date cu persoane înscrise în vederea participării la procesul de selectie;
– 620 pers din mediul urban si rural selectate în vederea participării la cursul de formare profesională „Competențe Antreprenoriale”;
– 1 proces de selecție realizat în conformitate cu metodologia de selecție;
– 1 Lista persoane admise/respinse

Rezultate A I.3:
– 620 de cursanți organizați în 25 grupe de formare în vederea furnizării cursului de formare profesională „Competențe Antreprenoriale” respectându-se principiile accesibilității, tratamentului egal, egalității de gen, nedicriminării;
– 620 dosare de înscriere în vederea participării la cursul de formare profesională „Competențe Antreprenoriale”;
– 25 seturi de documente întocmite și depuse la instituțiile competente în vederea informării/deschiderii cursurilor de formare conform prevederilor OUG 129/2000;
– 620 de seturi materiale de formare pregatite (format hârtie și suport optic) în vederea utilizării lor de către cursanți;
– 25 cursuri de formare profesională „Competențe Antreprenoriale” organizate
– 620 participanti la cursul de CA cu competențe îmbunătățite/dezvoltate în domeniul antreprenoriatului, a dezvoltării durabile, tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiență dpdv al utilizării resurselor, inovării sociale, utilizării TIC si CDI.
– 620 planuri de afaceri elaborate în cadrul cursurilor de formare profesională;
– 620 dosare de înscriere la examenul de absolvire în vederea certificării competențelor dobândite la curs;
– 25 examene de absolvire organizate și susținute în vederea certificării competențelor/25 documentații de examen;
– 620 persoane absolvente ale cursului de formare profesională„Competențe Antreprenoriale;
– 620 certificate de absolvire recunoscute ANC.

Rezultate A I.4:
– 1 campanie org. și desf. la nivelul a 35 de orase din regiunea SE; – 35 sesiuni de inf. organizate cu scopul promov si prezentării concursului planului de afaceri (calendar, criterii, participarea la sesiuni de follow-up); – 620 pliante/brosuri disem. în cadrul sesiunilor/dezbaterilor;
– 300 planuri de af. imbunatatite în vederea particip la concurs; 300 sesiuni de follow-up.
– Concurs de Planuri de afaceri organizat și derulat; – Metodologia concursului de PA aprobată de către AM..
– 75 de planuri de afaceri selectate în vederea finanțării în cadrul proiectului (cel putin 2/judet ) în ordinea descrescătoare a punctajului

Rezultate A.I.5. :
– 75 acorduri de practică încheiate;
– 75 stagii de practică finalizate (40 de ore de pregatire practică/persoană).
– 75 de rapoarte de stagii de practică

Rezultate A.II.1. :
– 75 de participanți selectați pentru start up, consiliați pentru a-și dezvolta afacerea;
– 1 seminar regional de diseminare a Studiului/Analizei «Oportunități de dezvoltare a antreprenoriatului în Regiunea Sud-Est ».

Rezultate A.II.2. :
– 75 de întreprinderi înființate/certificate CUI;

Rezultate A.II.3. :
– 1 metodologie de monitorizare a functionării și dezvoltării întreprinderilor nou înființate elaborată și implementată;
– vizite de monitorizare
– 900 rapoarte tehnico-financiare realizate de beneficiarii schemei de minimis.

Rezultat A.II.4. :
Acordarea primei tranșe a ajutorului de minimis:
– 75 dosare/tranșe ajutor de minimis de 75% din valoarea bugetului PA.
Acordarea ultimei tranșe a ajutorului de minimis:
– 75 dosare/tranșe finală ajutor de minimis (“dovada ca a realizat din activitatea curenta, în termenul de 12 luni aferent etapei a IIa, venituri reprezentând minimum 30% din valoarea tranșei inițiale”).

Rezultat A.III.1. :
– 1 metodologie de monitorizare a funcționării si dezvoltării afacerilor finanțate în perioada de sustenabilitate elaborată și
implementata;
– 75 planuri de măsuri pentru susținerea pe piață a afacerilor nou înființate;
– min 150 de locuri de muncă stabile menținute încă cel puțin 6 luni după acordarea ajutorului de minims; – minute ale vizitelor,
– 450 de rapoarte de monitorizare în total (unul pe luna la fiecare firma)

Rezultate A.0. :
– procedură de management elaborată și implementată;
– plan de achiziții elaborat și implementat;
– procedură de management financiar elaborată și implementată;
– 2 anunțuri/comunicate în mass media la începutul și finalul proiectului;
– 1 site web proiect.
– 25 afișe proiect (A3)
– Activitățile proiectului implementate conform cererii de finanțare